Ciprian Ciucu a semnat un protocol de colaborare cu Partidul REPER

Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu, a semnat un protocol de colaborare cu Partidul REPER şi a afirmat că îşi doreşte o colaborare pe teren lung cu reprezentanţii acestei formaţiuni politice, nu doar pe timpul campaniei electorale.
„Mă bazez pe acest partid şi pe membrii lui, pentru că sunt zone pe care le acoperă foarte bine, au competenţe în domenii care sunt complementare mie şi echipei mele”, a declarat Ciprian Ciucu, luni, într-o conferinţă de presă, scrie News.ro.
La eveniment a fost prezent şi fostul lider REPER Dragoş Tudorache, fost ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
Parteneriatul între Ciprian Ciucu şi REPER se sprijină pe mai multe direcţii politice, printre care măsuri de prevenire a violenţei de gen, modernizarea infrastructurii educaţionale, protejarea mediului şi sustenabilitatea urbană, unificarea sistemelor digitale, modernizarea serviciilor de termoficare, creşterea colectării selective a deşeurilor.
„REPER a ales să susţină candidatul care poate livra rezultate, indiferent de eticheta politică, un lider orientat spre Europa, spre guvernare modernă şi politici publice bazate pe date, criteriul determinant fiind competenţa. Aceasta este linia noastră şi pentru aceasta ne asumăm responsabilitatea” au declarat reprezentanţii partidului REPER.
Alegerile pentru funcţia de primar general vor avea loc în 7 decembrie.
Știri din Teleorman
24NewsRo.ro - Portalul de știri al județului Teleorman