La capătul unui an plin de crime împotriva femeilor: România se pregătește să voteze legea care pedepsește femicidul cu închisoare pe viață. Dar e suficient?
51 de femei au fost ucise doar în acest an.
51 de mame, fiice, surori, prietene.
În spatele fiecărui nume stă aceeași poveste spusă altfel: sesizări ignorate, ordine de protecție încălcate, agresori lăsați liberi și autorități care s-au mișcat târziu, sau deloc.
Acum, Parlamentul se pregătește să voteze o lege pentru sancționarea femicidului – crimă comisă împotriva unei femei, în context de violență de gen – cu pedepse ce pot ajunge până la închisoare pe viață.
E un pas important.
Dar mulți dintre agresorii care au ajuns să ucidă nu ar fi fost opriți nici de cea mai grea pedeapsă. Și asta pentru că problema reală e alta: ei erau deja în libertate, deși nu ar fi trebuit.
Mulți erau recidiviști.
Unii comiseseră deja violuri.
Alții fuseseră anchetați pentru agresiuni repetate.
Unii aveau ordine de protecție, dar continuau să vină la ușa victimelor.
Și, de prea multe ori, răspunsul autorităților a fost același:
„Nu avem ce să-i facem.”
Când o femeie a sunat la 112 pentru că agresorul venea cu mașina și se oprea în fața casei:
Răspunsul primit a fost:
„E drum public. Nu am ce să-i fac.”
(Investigație „Casa Jurnalistului”)
Crimă după crimă, același tipar
Aproape toate cazurile au avut incidente premergătoare: amenințări, agresiuni, urmăriri, plângeri ignorate.
Victimele au cerut ajutor.
Statul nu le-a putut proteja.
Mulți dintre ucigași nu au exprimat nici măcar regrete.
În schimb, au vorbit despre „onoare”, despre „rușinea” că femeia i-a părăsit, despre „dreptul” lor de a controla și pedepsi.
O gândire veche, primitivă, dar încă prezentă în sute de mii de familii: controlul asupra femeii e o formă de putere, iar violența e instrumentul prin care se restabilește „ordinea”.
Iar presa?
De multe ori, articolele au vorbit despre alcool, „cearta în familie”, gelozie.
Titluri despre „o tragedie pe fondul consumului de alcool” sau „o ceartă conjugală sfârșită dramatic”.
Dar întrebarea esențială rămâne:
De ce, în România, atât de mulți bărbați ajung la violență extremă pentru un refuz, pentru o despărțire, pentru o discuție?
Răspunsul nu e despre nervi sau alcool.
E despre cultură.
Despre educație.
Despre nepăsarea autorităților.
Și despre faptul că violența domestică încă nu e tratată ca o urgență.
O lege pentru femicid e necesară. Dar nu e suficientă.
Nu va salva vieți dacă:
• ordinele de protecție rămân doar pe hârtie
• polițiștii trimit victima acasă cu „nu avem ce să-i facem”
• agresorii sunt lăsați liberi pentru că „n-a lovit destul de tare”
• dosarele sunt clasate, iar amenințările tratate ca detalii
România are nevoie de trei lucruri:
Intervenție rapidă
– Orice sesizare trebuie tratată ca risc real de crimă, nu ca „ceartă în familie”.Monitorizare electronică reală
– Nu doar pe hârtie, nu doar dacă victima „solicită”.Educație
– Băieții trebuie învățați că dominarea și violența nu fac parte din masculinitate.
– Fetele trebuie învățate că nu e rușine să pleci, să spui, să ceri ajutor.
Într-o țară în care femeile încă mor cu ordinele de protecție în buzunar, legea femicidului este un pas.
Dar adevărata schimbare va veni abia când poliția, justiția și societatea vor înțelege că violența domestică nu este un conflict privat, ci o crimă anunțată.
Redacția 24newsro.ro
Știri din Teleorman
24NewsRo.ro - Portalul de știri al județului Teleorman
